Povestea unui Preamarit ZĂVOI si VEVE cea brunetă…

   A fost odata un parc mare si frumos, chiar in mijlocul unui oras. Il chema Zavoi. De ce? Nu stiu sa va spun. Parcul avea si un tovaras. Un deal. Un deal pe nume Capela. Eeee… parca ”seamana” a ”EA”. Deci un el si o ea…
  Parcul avea tot ce ii trebuia. Nu ducea lipsa de nimic. Avea un lac mare, frumos, plin de nuferi, barcute, avea fantani, izvoare si animalute, cu pomi multi, cu foisoare in care sa te ascunzi de arsita sau de ploaie, in care sa mai schimbi o vorba cu vecinul de langa tine, alei, gradina zoologica, si piscina. Cine l-a cunoscut dinainte, stie de ceea ce zic. Aaaa, si sa nu uitam BARLOGUL. Barlogul ”ursilor”. Foarte important pentru parc!
Oamenii veneau din toate partile sa il cunoasca. Era tare incantat si impartasea aceasta bucurie cu tovarasul lui.
  Insa, intr-o buna zi, un om a vrut sa-i faca rau. Da, un om. Miseleste. Probabil omul credea ca il face mai frumos. Asa ca… s-a pus pe daramat, distrus si stricat. Lacul cu nuferi a disparut, asa si barcile, gradina zoologica, piscina si multi copaci. Zavoi era trist si tare suferea. In ce o sa se mai oglindeasca el?! In ce o sa se mai joace razele soarelui si o sa se priveasca luna? Micile animalute de unde or sa mai bea apa? Da, ce or sa faca?
   A stat, s-a tanguit, a vorbit cu prietena si prietenul lui. Nimic. A trebuit sa accepte animalutele – de plastic, noile alei si… si disparitia lacului cu nuferi. Animalutele de plastic cam hidoase, ce-i drept. Animalutele sunt dragute si bine venite. Dar astea sunt de-a dreptul… brrrr. Daca as fi copil, pe mine, una, m-ar speria si nu as calca pe la locurile de joaca.
Ehhh. Norocul lui ca mai sunt animalutele celelalte… cele vii si oamenii care inca vin si se plimba pe alei. Acele cateva veverite, cativa catei, porumbei, mierle, arici si multe gâze, isi vad de treaba lor. Cred ca nici nu stiu de suferinta ”lui”.
  Intr-o zi (nu stiu daca era sambata sau luni, insorita sau innorata, vara sau… da, era toamna, in noiembrie, chiar anul acesta), a vazut venind in fuga o veverita mica mica, bruneta si tare speriata.
– Upsss. Unde alergi asa de repede si dai buzna, fato?
– Ăăăăă, scuze Preamarite Parc. Ai si pentru mine un copacel, ceva, unde sa imi fac culcus si sa dorm la noapte?
– Oooo, fata tatii, cum sa nu aiba mosu un loc si pentru tine. Alege-ti-l pe care vrei. Sunt copaci destui, mandri si falosi. Dar ce-ai patit?
– Âââââ, nu pot sa spun, că mi-e frică. Daca se afla si vin dupa mine?
– Noooo, sufletelule. Toti de aici suntem prieteni si ne ajutam unul pe altul.
– Bine Preamarite Parc. Mă cheama Veve si a trebuit sa fug din padure. Mi-au taiat copacul in care aveam scorbura si am ramas pe drumuri. Asa au patit si alte animalute. Au ramas fara casa. Niste oameni au venit cu… cu… cu ceva care scotea un zgomot infernal si reteza casutele. A trebuit sa fug. N-am mai suportat sa vad cum Padurea este distrusa.
– Si de unde esti tu de fel, Veve?
– Pai eu sunt din alte locuri. Din frumoasa Padure a Fagarasului. Dar asa au patit fratii, unchii, matusile, verii, verisoarele mele… Unii erau de la poalele Bucegilor, altii din Crai, Maramures, Vrancea… Peste tot se taie padurile. Nu au pic de mila. Oare la ce le trebuie sa distruga atatea casute? Ce or sa faca animalutele fara casa? Saracutele… 😦
– Fata mosului, hai sa-ti dau o imbratisare. Stiu prin ce treci. Si eu am patit ceva asemanator, Uite, vezi tu locul acela mai de la strada? Acolo era un lac mare, frumos, plin de nuferi. In partea cealalta, langa stadion, aveam o piscina unde ne racoream, acolo mai in spate, la loc ferit, era BARLOGUL Era o incantare sa le privesti pe toate. Acum nu mai sunt multe. Au disparut. Si ce au pus in loc? Priveste. Cica sunt locuri de joaca pentru copii. Eu nici nu ma uit acolo. Zici ca sunt bolnav, asa ma simt. Figuri hidoase, care imit animalutele.
Hai, hai sa vedem ce este de facut. Si aici trebuie sa ai mare grija si sa fii cu bagare de seama. Gasesti tot ce iti trebuie. Un copac sa iti faci casuta, iarba pentru culcus, il rogi pe Nucusor sa iti dea cateva nuci, pe Castanel sa te joci prin el si… si o sa -ti faci multi prieteni. Vezi ca mai sunt cateva veverite. S-ar putea sa le cunosti. Daca nu, trebuie neaparat sa faci cunostinta cu ele.
– Preamarite Parc, iti multumesc ca m-ai primit la tine si ca ai grija de mine. Promit sa te ajut. Uite, eu am sa te curat de crengile uscate, am sa sap din cand in cand la floricele si… si am sa mai adun si din mizeriile aruncate de oameni. Oare de ce fac mizerie? De ce arunca gunoaiele pe jos? Hmmm, rusine sa le fie.
Preamarite, dar… dar pot sa mai ascund si eu cate o nuca pe ici, pe colo, printre flori? Asa eram eu obisnuita in paduricea mea. Te roooooog eu!
– Da, Veve. Chiar imi face bine. Hai, ca esti obosita de atata alergat si maine ai multa treaba. Gata, la somn. Este tarziu si voi, cei mici, trebuie sa va hodiniti. Noapte buna Veve!
– Noapte noapte, Preamaritule Parc. Imi pare rau ca nu te-au lasat asa cum iti placea sa fii si sa te porti. Noapte noapte!

 

O LUME PLINA DE VIATA!

Uneori vedem viata doar in alb si negru… dar cu toate astea, este plina de viata si culoare.
Fotografiile alb-negru au o incarcatura emotionala mai aparte. Fiind contrast intre doua ‘nonculori’, impactul vizual este ‘neasteptat’ de puternic. Ochiul este obisnuit sa vada culoare. Totul in jurul nostru are culoare. Chiar daca uneori sunt mai cenusii, mai pale, calde, reci sau ‘turbate’, totul ‘trebuie’ sa aibă culoare. Imaginea este la fel de elocventa pentru ochiul nostru, ca si cuvantul pentru auz. Ele insele ne ‘rostesc’ formele si uneori chiar ne lasa sa ‘gustam’ si sa ‘savuram’ momentul. Nu de puține ori am mers sa exploram pesteri sau sa le recartam. Stăteam câte 2-3 zile în subteran. Nu știai dacă este zi sau noapte (nici nu ne interesa). În acele zile, vedeam doar la lumina lămpii cu acetilena, a frontalei și a ‘intunericului’. Da, ne plăcea sa stingem orice sursa de lumina și sa pătrundem în întuneric cu celelalte simțuri: auz, miros, gust și tactil. Totul capătă alta forma, alta ‘distanta’ alta încărcătură emoțională.

De multe ori culorile genereaza emotii si emotiile sunt asociate cu culorile. De câte ori nu ați simțit în aer miros de iasomie sau liliac și ‘imediat’ ați simțit ca va ‘treziti’ din amorțeală?! Nu degeaba se zice ‘viata în roz’, ‘roșie de sanatate’, ‘vânătă de invidie’, albastru ca cerul, rosu ca sângele, verde ca iarba.
Cu toate astea, fotografiile alb-negru ‘vorbesc’ de la sine. Ele nu au nevoie de cuvinte…
 

LA ZAPLAZ si ”FERESTRELE SPRE CER”

Muntii Piatra Craiului sau chiar Crai, iar pentru mine (C)RAIUL, este un lant muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpatilor Orientali. Apartin lantului Carpatilor Meridionali, gasindu-se în nord-estul acestora.
”Crai”-ul, cum este adesea alintat, este o ”lama” taioasa si abrupta de roci sedimentare, in special roci calcaroase de varsta jurasica, lunga de aproximativ 24–26 km, orientata de la sud-vest spre nord-est, si lata de aproximativ 6–8 km, pe directiile perpendiculare corespunzatoare. Cunoscutii pereti verticali, inalti de 400–650 m, dintre Padina Lancii si Valea lui Ivan, au luat nastere datorita stratificarii pe orizontala a calcarelor.
Altitudinea maxima a Pietrei Craiului este atinsa in varful La Om, cunoscut si ca Piscul Baciului, avand 2.238 m. Masivul are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascutit (2.150 m), Vf. Timbalul Mare (2.177 m), Varful dintre Timbale (2.170 m), Vf. Sbirii (2.220 m), Vf. Caldarii Ocolite (2.202 m) ). Cum ‘fratele’ Google stie cam tot, am zis ca este bine sa sa ‘culegem’ cateva informati si wikipedia.org ne-a ajutat.

Hai… la drum!

Vineri, 12.08.2017 – revederea celor de la Condorii Brasov, in Plaiul Foii.
Sambata, 13.08.2017 – care incotro au plecat pe diferite trasee.
Duminica, 14.08.2017:
– traseu ales: Plaiul Foii (849 m), Refugiu Spirlea (1420 m), La Zaplaz (1698 m);
– marcaj: dunga rosie;
– ora plecare ora 11.
Da, ora 11. Cam matinali, nu-i asa?! Totusi, dupa o noapte petrecuta in jurul foculu, multi prieteni… rectific, foarte multi prieteni, cu multe cantece de munte si zambete de buna revedere (nu o mai pun si pe cea de vineri), ne-am trezit cu o frumoasa priveliste, cer senin, Craiul ireal de frumos, multa voie buna, inconjurati de rasete din toate partile si mirosul imbietor de cafea proaspat facuta, Sueta ca sueta… dar ce facem intr-o asa frumoasa zi?! Si uite asa am pus-o de o ”plimbare” de relaxare la nervul capului. Unde? Pai nu prea stiam. Ne era dor si de Craita, Aninata, Braul de Mijloc, Anghelide, si de partea cealalta – pe la Ascunsa, Scara de Fier, Termopile, si de Grind, si de Diana… Upsss, grea decizie. Totusi hai sa ne miscam ca ne apuca seara. Si uite asa am hotarat sa mergem inspre Spirlea, La Zaplaz si pe urma ”OM” mai vedea noi. Zis si facut… ”bocceluta”, pus cateva merinde si hai, la drum… pe poteci, spre inima noastra.

Drumul a fost ‘presarat’ cu de toate, adica rasete cat cuprinde, oite si stat de vorba cu ciobanul, rasete (ca n-am mai ras demult), mancat zmeura si mure, iar rasete si parca mai era ceva, dar nu mai stiu ce. Aaaaa, ras cu gura pana la urechi, de ne dureau burtile. Lasand gluma la oparte… dupa ce ati ales traseul, este indicat sa va documentati si sa stie careva de voi. Cati si cine este, la ce ora ati plecat, ce traseu si ora aproximativa de intoarcere. De echipament nu va mai zic. Bocancii adecvati traseului si sezonului, in buna stare (sa nu va ‘treziti’ cu talpa dezlipita), parazapezi, pelerina de ploaie musai… ca nu se stie cand si cat ploua, windstopper, macar un tricou de schimb, sa stiti punctele de alimentare cu apa potabila si macar cateva batoane energizante.

Am sezut langa Spirlea (era aglomeratie si nu am vrut sa ‘deranjam’) si… si cand am iesit in poienita de deasupra refugiului… pac, rasuflarea taiata si picioarele inmuiate. Taiata la figurat, normal, dar picioarele la ‘propriu’. Pai cum sa nu iti fie cand vezi atata frumusete? Cum sa nu te ‘copleseasca’ privelistea crestei?! Si uite asa, cu aceasta frumusete in fata noastra, va spun ca nu stiu cand am ajuns la o asa priveliste ‘devastatoare’. ‘Devastatoare’ in gluma, normal. Cum sa te ‘devasteze’ o minune a naturii? Din contra, te simti binecuvantat – in adevaratul sens al cuvantului.

Kandy era pe o ‘camila’… asta ca sa stiti. 😀

Daca nu ati ajuns inca la LA ZAPLAZ, pai sa o faceti ca merita fiecare pas, fiecare rasuflare, fiecare secunda. O sa simtiti… da’ mai bine nu va spun ce, mai bine sa pastrez ‘surpriza’ sa va ‘surprinda’.

 

Nu ne-am putut abtine si am mers si in partea de sus. Ce mi-e de aici pana pe creasta? Hai sa continuam. Da de unde. Stanca uda, incarcata de pamant si nu a fost ‘chip’ sa trecem. Oricum, era suficient de tarziu si am zis sa nu riscam aiurea. Muntii nu pleaca nicaieri si motive avem suficiente ca sa ne reintoarcem.

In viata nu conteaza doar destinatia, conteaza si calatoria. Bucurati-va de calatorie, luati de la ea tot ce va ofera, va implineste si va face fericiti. Asa si pe traseu… bucurati-va de privelistea oferita, bucurati-va de prietenii cu care sunteti si umpleti-va sufletul cu clipa prezenta.

Eu atat am a va spune. Restul depinde de voi. Depinde daca ramaneti la a va uita la aceste fotografii sau… sau va faceti timp pentru sufletul vostru.
Daca ati ales ‘ultima’ varianta, ma bucur pentru voi. Astept un ‘feetback’ si noi propuneri de ‘hrana pentru suflet’.

Va salut cu respect. Carari insorite si sa ne (re)vedem in inima muntilor! 🙂

Imnul Pietrei Craiului

Avem un singur Crai ce-asteapta neclintit
Cu ale sale creste ce-s rosii-n asfintit
Plecam sambata seara, urcam toti impreuna
Si liberi ca sa fim sub cerul clar de luna
Sa vii sa il strabatem pe ale sale drumuri
Sa vezi cum cresc la brazi cu miile de muguri
Sa vezi si jneapanul cum creanga si-a plecat
Ce vitrega-i natura si-i vant neincetat

R: Si vreau să vii şi tu, să mergem impreuna
Sa impletim acolo a Craiului cununa
Din garofite rosii si din bujori de munte
Din liliac si flori de colt carunte
Hei, hai, liliac si flori de colt carunte.

2. De pleci din Curmatura, traseu pe banda-albastra
Ajungi în Saua Caprei, cobori apoi sub creasta
Sa treci si de Gavan, de Padina Inchisa
De stanca Orgii Mari si de Diana stinsa
De vrei sa stii ce-i munte, sa urci prin Crapatura
S-ajungi pe Varful Turnu, sa mangai stanca dura
Sa treci si de-Ascutit, ŢTmbalele-amandoua
De Varful Zbirea-Om cand ninge si cand ploua

3. De urci inspre Ascunsa pe Hornul Nisipos
E noapte si e iarnă si vantul e taios
Sa simti rucsacu-n spate, o munca de Sisif
Si mana pe chitara lipindu-se de griff
De pleci din Plaiul Foii pe drumul pietruit
Ai să ajungi la Spirla, refugiul poleit
Sa-i întâlneşti pe Marius, pe Ghimpe si pe Dan
Si vei vedea ce-nseamna sa fii un muntoman

4. Pe Lanturi de te-ncumeti in nopti cu luna plina
Si prin zapada-nalta sa tai poteca lina
Cand ochii tai se-nalta spre bolta instelata
La crucea unei fete sa-ngenunchezi o data
Cand rauri de sudoare-ti vor sirui pe fata
Sa ai credinta-n tine si-ncredere in viata
Aicea sus pe munte nimic nu e usor
Mai bine stati acasa în poala mamelor!

IN INIMA MUNTILOR PARANG – LACUL GALCESCU…

via IN INIMA MUNTILOR PARANG – LACUL GALCESCU…

IN INIMA MUNTILOR PARANG – LACUL GALCESCU…

Aceasta ‘povestire’ a fost posibila si ‘materializata’ cu ajutorul lui  Clauss​, Kandy​ si Florinel​. MULTAM FAIN!

Cu ce sa-ncep, cu ce sa-ncep. Habar nu am. Sunt atat de multe de povestit incat nici nu stiu cu ce si de unde sa incep. Ufff…

Varianta scurta e cam asa: vineri am plecat de acasa hotarati sa ajungem la Lacul Galcescu. Am mai avut 2-3 ‘tentative’, dar vremea nu ne-a lasat. Nici acum nu prea era ‘darnica’… aaaa, ba da, ne ‘daruia’ niscavai ploaie marunta, numai buna de stat in casa si ‘numarat’ banii. Dar cum bani nu prea aveam, am zis sa ‘insistam’. Dormit la ‘poale’, intr-o poiana, trezit nu prea devreme, surpriza mare – cerul era curat ca lacrima, facut repede rucsacii si pornit in pas ‘alert’ pe poteci, spre inima muntilor Parang. Bucurat la maxim de drum si priveliste, campat langa lac, trezit dimineata, bucurat la maxim, vazut imprejurimi, celelalte lacuri, strans cortul, facut cale intoarsa, ajuns acasa si gata….

DAR nu, nu se poate asa ceva… si nu se cade. Pai cum pot sa ‘reduc’ la cateva cuvinte o incantare a sufletului si o asa bucurie?!

Sa spun ‘povestea’ noastra mai in detaliu si cu simtiri?! 🙂
Eeee, weekendul acesta trebuia sa plecam la Cantonul Cheia, in Buila-Vanturarita. Planetele nu s-au aliniat, itele s-au incurcat si uite asa ne-am raspandit care incotro. O parte in Retezat, o parte prin alte parti si noi, o ‘mica parte’ am zis ca este timpul sa facem o alta incercare si sa mergem la Lacul Galcescu. Anul trecut au mai fost doua ‘tentative’, soldate cu ploi torentiale, tunete si fulgere. Hai, doua cu ‘ghinion’, dar a treia trebuie sa fie cu noroc. Zis si facut planuri si bagaje. Am plecat la ora paisprezece in loc de doisprezece. Asta e, se mai intampla. Insa tot intamplare a fost cand am ajuns in Obarsia Lotrului si iar a inceput sa ploua? Noooo, dar de data aceasta marunt… asa, mocaneste, sa-ti intre si sa-ti mearga pana la os. Ok, hai sa campam si sa incercam a doua zi. Toate poienile ocupate cu ciupercari si mizerie cat vedeai cu ochii. Sax… Capac peste pupaza, s-a rupt si toba la masina de cate hartoape si gropi erau. Ok, hai in ultima poiana – punctul cel mai aproape de intrarea in traseu. Ce sa vezi si sa nu crezi – manelisti, pitipoance, horcaiala, tipete si strigate – cica ei se distrau. Groaznica vedere. Dai si fugi cat te tin picioarele…ca rost de stat acolo nu era.
Chiar nu inteleg asemenea ‘distractie’. Pe bune. Bati zeci de km, campezi intr-un loc minunat, linistit si… tu dai muzica la ‘blana’ si incepi sa faci ca toate aratarile si orataniile? Ca sa ce? Sa arati ca esti smecher, cocalar, imputit, retard si nesimtit?! Mai faci si mizerie? Ca sa ce? Sa iti ‘marchezi’ teritoriul? Hai da de. RUSINICAAAAA!!!!!
In sfarsit, am gasit o mica poienita retrasa, linistita si curata – culmea. Gata, ne punem corturile, mancam cate ceva, stam la taclale in jurul unui foc micut si la somn. Somnul a fost scurt – pentru unii. La trei noaptea am avut parte de surprize. Ne-au ‘vizitat’ doi prieteni faini. Am uitat sa va spun. Chiar in acea zi era ziua de nastere a lui Kandy. LA MULTI ANI, Kandy. Multa sanatate, multe lacrimi de fericire si… si multe ‘grame’ de noroc. Deci, la trei noaptea au venit cu tortulet si lumanarele. I-au cantat, i-au urat de toate si au stat la taclale pana la cinci dimineata. Eu? Eu eram ‘dusa’ in lumea viselor. Dotata cu dopuri de urechi, moarta de oboseala si bagata in sac – nu am auzit nimicuta. Doar dimineata – am vazut dublu. Adica, langa cortul nostru mai era un cort identic si la fel. Aha, am pus faptele cap la cap si nu mi-a dat cu virgula. Ce a urmat? Trezireaaa. Dupa trezire nu pot sa va spun ce a urmat. Nu pot sa dau din casa, Va spun doar atat – intr-un brad era pusa la uscat o pereche de sosete. Ha, le-am scos pe ale mele si le-am pus tot acolo. Erau de culoare rosie si pareau niste ‘globulete’. Ha, mi-a venit o idee nastrusnica. M-am dus repejor, l-am descaltat pe Clauu (avea albastre), am scotocit prin rucsac, le-am cerut ajutorul lu Kandy, Florin, Andreea si Victor – si uite asa a venit Craciunul mai devreme. Am pus si ‘ghetutele’ sub brad… poate poate primim ceva.
Gata cu distractia. Hai, pe ‘cai’ ca avem rost de drum.
Stiti vorba aceea – ‘cei 4 apostoli, erau trei, Luca si Matei’. Din sase am mers doar patru. Kandy, Florin, Clauu si… eu, Sa lipseasca ‘Martie’ din post?!  🙂
Intrarea in traseu am facut-o pe la Obarsia Lotrului. Am lasat masina in ultima poiana, la pod, ne-am pus rucsacii in spate si… la drum.
Timp traseu: 2 ore fara bagaje, 3 – 4 ore cu bagaje si opriri dese pentru poze si mancat afine, fragi, zmeura, mure, harjoneala, rasete, bla bla bla,uri… 😀
Marcaj: cruce rosie.
Aaaaa, am uitat sa va spun inca ceva. Soarele radea la noi cu toti dintii – adica cerul era senin si in inima noastra era multa bucurie si fericire. Aveam intalnire cu Galcescu. Lacul Galcescu… Bond, James Bond. Weeeee….Traseul de dificultate medie. De ce spun medie? Cand iesi din padure si ajungi in golul alpin – cazi in c.r de atata frumusete – posibil ‘accident’. Stai, te minunezi, te bucuri, gasesti afine, mananci – posibil intalnire cu ursul – deci pericol. Si… si constati ca mai ai de urcat o bucata buna, aproape de-a busilea prin jnepenis. Aia ‘pieptaneala’… si gata, am ajuns. Unde? In rai… cu siguranta.   Dragoste la prima vedere. Nu am cuvintele ‘la mine’ sau, mai bine zis – nu am ‘invatat’ cuvinte ca sa pot descrie. Va spun doar atat – suntem binecuvantati cu o asa frumusete si ne batem joc de ea, de noi, de viitor.    Am mers in locul unde mai erau trei corturi.    Am facut cunostinta cu cei care erau deja campati, ne-am imprietenit si  culmea… cu doi dintre ei ne cunosteam cat de cat – nu personal, de pe FB. Badan Nicolae Casian si David Curelea, carora le multumim pentru tot. Pentru prietenia si zambetele cu care ne-au intampinat, pentru ‘Dita’, pentru ca ne-au impartasit multe ‘povestioare’ faine si hazli din drumetiile lor, pentru ‘Dita’, pentru ceaiul cald din seara si cafeaua aromata din zori si pentru ‘Dita’ lasata la degustat si care dezleaga limbile. MULTUMIM ca mai exista astfel de oameni, care sa iubeasca muntele, sa il curete de mizeria pe care au lasat-o altii. Da, au strans conservele si cutiile care erau bagate printre stanci si le-au carat cu ei. Oameni cu bucurie in suflet si bun simt!

Dupa toate acestea care au fost.. pe nebagate in seama si pe ‘sest’, ce credeti ca ni s-a ‘petrecut’? Am fost furati de peisaj. Nici nu stiu cum ne-am linistit, cum ne-am asezat si cum ni se roteau ochii in cap. Uite asa ne jucau ochii… de la stanga la dreapta, de la dreapta la stanga, de sus in jos, de jos in sus si… iar o luam de la capat. Habar nu am de cate ori s-a repetat ‘chestia’ asta. Este oare o ‘boala’? Trebui sa ne ducem la doctor? Eeeeeee, v-am ‘pacalit’. Da, este o boala grea, iremediabila si ireversibila. Diagnostic pus: dragoste de munte, de frumos, de liniste, de simtire prin toti porii, de libertate, extaz, traire la maxim… la MAXIM am zis, da?! De prietenie, splendoare, marinimie… ah, poate o sa ziceti ca sunt cuvinte mari. Habar nu am ce credeti voi, dar eu stiu ce simt, ce traiesc si retraiesc de fiecare data cand sunt acolo, IN INIMA MUNTILOR si DINCOLO DE NORI ESTE LUMEA NOASTRA!   S-a dus soarele la ‘culcare’. Am stat la o ‘Dita’ tare rau… dar buna, care ne-a incalzit trupurile si ne-a ‘dezlegat’ limba. Am ras cu lacrimi… de ce? De de toate si de ‘aia’, ca putem… adica, de noi si toate ‘nebuniile’ frumoase pe care le facem si le traim. Hai, a venit timpul pentru somn. Noapte buna!    Buna dimineata!

Seara a fost scurta dar… dimineata splendida. Cerul curat ca lacrima si totul era ‘cufundat’ in liniste si pace. Da, in sfarsit am prins rasaritul. Un rasarit curat. Am simtit ca totul se petrece la ‘relanti’. Am avut timp sa ma bucur de aceste clipe unice, sa savurez la intensitate maxima, sa simt cum maretia locului imi intra prin toti porii. Incredibile momente. Am si filmari, dar nu pot sa le incarc. Imi zice sa trec la un alt ‘plan’ si la alt ‘nivel’.  🙂  Nu puteam sa venim la Galcescu si sa nu vizitam celelalte lacuri, Vidal si Pencu. Am ocolit lacul, am urcat pe firul izvorului si… dintr-odata se deschide o alta priveliste care iti taie respiratia… la fel, nu am cuvinte sa descriu. Nu as putea… va las pe voi sa o faceti. Eu nu pot. Inca nu am ‘vocabularul’ potrivit sau poate nici nu a fost inventat.    Poate ziceti… eee, fotografiile se mai repeta. Da, ca nu stiu pe care sa le ‘las’ si pe care sa le pun. Mie imi par toate frumoase. Dar sa va spun drept, ele nu pot sa redea ‘realitatea’ covarsitoare, frumusetea locului si bucuria trairilor. Ele pot doar sa ‘sugereze’ si sa va spuna – Eee, cam asta o sa vedeti!. Restul, depinde doar de voi, de ceea ce aveti in suflet, in inima, in fiinta. Eu stiu doar atat… Sunt acolo unde vreau sa fiu. Sunt in inima muntilor si muntii sunt in inima mea!Cum a fost, cun ‘n-a’ fost, timpul trece ca asa face el. A trebuit sa ne gandim si la drumul de intoarcere. Cu regret si… mult prea mult si ‘dureros’ regret, a trebuit sa ne intoarcem in zona corturilor si sa ne facem ‘bocceluta’. Da, nu am exagerat cand am spus ‘dureros regret’. Realizez ca timpul zboara si nu pot sa nu ma gandesc daca imi mai este dat sa mai vin prin acele locuri. Inevitabil lacrimile curg. Curg in suflet si aduc o mica ‘umbra’. Uneori, ele ajung in ochi, se preling pe obraz si ating pamantul. Dar raman cu frumusetea amintirilor. Daca n-ai amintiri, n-are rost sa spun ca timpul a trecut, daca n-ai amintiri, amintiri, n-are rost sa iti spun ce-ai pierdut… cativa dintre voi o sa recunoasteti versurile unui cantec de munte, care imi este tare drag si… adevarat! Hai, gata cu nostalgia… la corturi.   Drumul de intoarcere l-am facut destul de rapid. Cand si cand ne mai opream dupa fragi, zmeura si mure. Nu era exclus sa dam nas in nas cu Mos Martin… asa ca am stat in grup ‘compact’, cu simturile si urechile ‘turate’ la maxim si… si tari in gura. Glumesc. Ne este caracteristic sa vorbim si sa radem aproape tot drumul.

Hai, am ajuns la masini si ne-am imbarcat cu destinatia ‘intoarcerea acasa’. Daca ati ajuns pana aici cu cititul si nu v-am pierdut pe drum… este de bine si ma bucur. Daca mai aveti ‘putintica’ rabdare, in randurile de mai jos, sunt cateva informatii utile despre Parang si zona aceasta, in care am fost.

Lacul Galcescu (denumit pe hărțile vechi Câlcescu), este cel mai mare lac glaciar din masivul Parang si este situat in mijlocul masivului Parang, la nord-est de varful Parangul Mare intr-o caldare glaciara. Circul Galcescu, modelat in granite si granodiorite, este cel mai complex, format din mai multe trepte delimitate de rupturi de panta.
Rezervația de la lacul Câlcescu se află în bazinul Lotrului și a fost înființată înca din 1932, cuprinzînd lacul și imprejurimile sale. Mărginit spre sud de blocuri mari de grohotiș, adesea aflate într-un echilibru fragil și cu celelalte maluri înierbate și strajuite de jnepeni, este accesibil din mai multe trasee turistice. Din marginea sa nordică două firicele de apă, ce se unesc apoi , se prăvălesc în cascade peste pragul glaciar, formînd izvorul principal al Lotrului. Spre nord se află o mlaștină de turba ce adapoșteste o floră interesantă.
Caldarea Dracului, unica in salbaticia ei, se afla pe cea mai inalta treapta din acest circ, sub varful Setea Mare, adapostind in partea de jos trei ochiuri de apa, intre care lacul Pasarii este cel mai mare. Ceva mai jos si spre est se afla caldarea lui Vidal, in care sclipeste oglinda de apa a lacurilor Vidal si Pencu, iar pe ultima treapta se afla caldarea Galcescu, brodata cu tufe de jnepeni, cea care adaposteste lacul cu acelasi nume si care e cea mai intinsa. Bineinteles cel mai important este lacul principal Galcescu cu o adancime de 9,3 m si o suprafata de 3,2 hectare. Situat la o altitudine de 1925 m , este cel mai întins iezer glaciar din acesti munţi. Este declarat monument al naturii, iar împrejurimile constituie o rezervaţie naturală (geologică, floristică şi peisagistică).
Complexul glaciar se vede perfect de pe creastă, cu un lac mai mic care se varsă în marele Gâlcescu printr-un pârâiaş, alte lăculeţe se văd în zonă, unde singurii arbuşti care au crescut sunt scunzii jnepi şi ienuperi, adaptate la vântul puternic de aici.
Dintre mușchi, în imprejurimile lacului Câlcescu se regăsește Hylocomium pyrenaicum – element arctic-alpin, ambele specii fiind relicte glaciare. In aval de lacul Câlcescu, la limita superioară a pădurii de molid, crește singuratic cate un zambru (Pinus cembra), relict glaciar, monument al naturii, reprezentant actual al vremurilor mai reci ce au bantuit și în munții noștri în cuaternar. La Câlcescu și în hornurile Mohorului se întâlnește o plantă rară – Potentilla haynaldiana, alături de ghintura galbenă (Gentiana lutea), iar în Balturi și Dobrunu poienile sunt îngalbenite de florile bulbucilor de munte (Trollius europaeus). În jgheaburile și hornurile stâncoase, adâncite în căldările glaciare Câlcescu și Zănoaga, se întalnesc plante specifice cum ar fi : Achillea schurii, Myosotis alpestris, Doronicum carpathicum, Aquilegia transsilvanica, Draba kotschii, Saxifraga, Heucherifolia etc. Alături de cele menționate mai sus, în apropierea lacului mai cresc : Salix bicolor, Carex dacica f. longifolia, Hieracium alpinum var. Stefureacii și multe altele, încadrate într-un peisaj de o neasemuită frumusețe.

Trasee turistice către Lacul Galcescu.                                                                                                Există multe variante de a ajunge la lacul Câlcescu :
– Din Rânca, pe langa Vârful Păpușa, pe Transalpina și va veti desparti de drum abia cand veti vedea în față două vârfuri (Cărbunele și Mohorul). De aici începe traseul turistic marcat cu bandă roșie, primul vârf fiind Iezer , în dreapta este Cărbunele cu o poteca de urcare și o cruce în vârf și în stânga față vârful Mohoru. După ce suiți Cărbunele, vă așteaptă o șa lungă care vă duce până în fața Mohorului și de aici trebuie să înaintați, iar după ce veți trece și ultimul vârf vă așteaptă o creastă mai lină care vă oferă puțin ragaz. Complexul glaciar se vede perfect de pe creastă, cu un lac mai mic care se varsă în marele Câlcescu printr-un pârâiaș, alte lacuri mici se văd în zonă, unde singurii arbuști care au crescut sunt scunzii jnepi și ienuperi, adaptate la vântul puternic de aici. Se ajunge în șaua Pleșcoaia, aproximativ 45 – 60 minute de la Transalpina. Se coboară , pe traseu marcat prin Hornul Lacurilor către Câlcescu ( aproximativ 40 minute ) . Traseul ( coborârea prin horn ) este destul de dificil, echipamentul de munte este obligatoriu. – Ca variație mai ușor se poate ajunge cu mașina direct sub vârful Iezer, există spații de parcare , putîndu-se astfel ajunge la lac în aprpximativ 200 minute. Marcaj existent : bandă roșie.Listed item in here
– Din partea de Nord dinspre Obârșia Lotrului- continuați drumul pe lângă firul râului Lotru în sensul invers curgerii sale, pana la podul Stefanu, aflat în amonte de obârșie. Dacă coborâți de pe Transalpina dinspre Rânca , imediat după podul peste Lotru, în stânga , intrare în traseu pe drum forestier. De acolo începe traseul turistic prin pădure pe lânga firul apei. Traseul este marcat cu cruce rosie. Durata traseului Obârșia Lotrului-Câlcescu: 3-4 ore.
– Din partea de vest dinspre orașul Petroșani Din Petroșani urcați spre vest pe drumul către cabana Rusu circa 6 Km. De aici puteți alege telescaunul pana la stațiunea Rusu sau pe jos aproximativ 1.5 h. În continuare traseul ( de creastă – spre EST până la Transalpina ) este marcat cu bandă roșie și urcă pe Parângul Mare, iar în continuare în varful Piatra Tăiată, traseul se ramifica. O varianta este drept inainte până la șaua Pleșcoaia. Atenție – a nu se confunda cu coborârea către lacurile Mândra și mai jos Roșiile care pornește imediat după vârful Parângul Mare prin șaua Gruiului. Durata traseului Rusu-Câlcescu: 8-9 ore.
La lacul Câlcescu se poate înnopta cu cortul personal.

sursa documentare: – novaci-transalpina.ro/lacul-galcescu/
– papusa-ranca.ro/lacul_calcescu.php

Un singur lucru va mai rog. Daca vedeti ca se aduna norii, nu zaboviti in zona. Sunt munti metaliferi si daca ploua cu fulgere, sunt mari sanse sa fiti trazniti. Eu zic ca este mai bine pentru voi sa parasiti zona. Am simtit-o pe pielea noastra… si nu numai aici, in apropiere de Galcescu, pe Transalpina, pe Vf Carja si Parangul Mare.

Hai, va uram drum bun, toate cele bune si daca ajungeti prin zona, dati-mi de stire. M-as bucura sa aflu.

Inchei cu cateva flori de colt, fotografiate pe Transalpina. Ne-a dus Nea Carstea, sa le admiram si noi. Multumim Nea Carstea!

Nicio floare nu a fost rupta, doar fotografiata. PAROL!  🙂

 

RĂTĂCIȚI PRINTRE VISE… 20-22.04.2018

Traseu: – plecare vineri spre Poiana Neamtului – Cabana Barcaciu;
-sambata, pe cruce rosie – Muchia Scarisoara, Vf. Scarisoara, dunga rosie – Vf Scara, Curmatura de Este a Garbovei, Vf Garbova si retur pana la cabana Barcaciu:
– duminica intoarcerea in Poiana Neamtului…
Fotografii realizate de Roxana Comanescu si Tg Clauss…

 

INELET, catunul de pe scarile RAIULUI! 26.05.2018

Ineleţ este unul dintre cele mai izolate cătune din România. El se află în Munţii Cernei şi impreuna cu alte patru cătune formează satul Scărişoara: Cracu Mare, Ineleţ, Crouri, Ţaţu şi Gura Iuţii. Alături de alte 39 de cătune, majoritatea părăsite, aparţin de comuna Cornereva. Cornereva este atestată documentar în anul 1518 şi aparţinea districtului Caransebeş, după cum reiese dintr-o diplomă nobiliară. Din anul 1980, din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei este compus din 40 de sate (cătune), al căror centru este Cornereva-sat.
Inelet se gaseste la o altitudine de peste 1000 m si cea mai scurtă legătură dintr cătun şi civilizaţie sunt patru scări din lemn, cu o lungime totală de aproape 100 de metri, prinse pe un perete vertical din calcar. Dacă ele ar ceda, oamenii care trăiesc la capătul lumii ar fi izolați, însă viața continuă și la 1000 m altitudine. Şi pentru ei, pentru cei care au mai rămas în sat, chiar puţini, Ineleţ, înseamnă “acasă”.
Plecand de la Pensiunea Dumbrava, se parcurge o distanţă cam de 6-7 km spre Cerna Sat. Vei ajunge la o staţie de autobuz, construită din lemn, aceasta fiind punctul de reper spre catun. Zona de parcare este foarte mica, asa ca, trezeste-te si pleaca mai dimineata, ca sa ai loc unde sa parchezi. De acolo, se trece peste o punte fragilă de lemn, unde vei putea observa pe o scândură lăcuită scrisă rugăciunea Tatăl Nostru. De aici începe urcuşul pe o potecă de munte, bătătorită de-a lungul timpului de săteni. Din loc in loc, sătenii au montat indicatoare cu mesaje religioase. Pe stânci sau pe trunchiurile copacilor, oamenii au prins cruci sau tăblițe din lemn, care îți marchează drumul pe care să-l urmezi. Ai sa gasesti si bancute de lemn… pentru odihna celor ce se ‘incumeta’ prin aceste locuri. După o jumătate de oră de mers, vei ieşi într-o poiana mare (unii ii spun Poiana lui Ghiţulică) de unde vei vedea peisaje superbe şi vei putea sa admiri in liniste si pace. Urmand poteca, vei ajunge la renumitele scări de lemn (La Cârlige). Deci, ca sa ajungi atât în Scărişoara cât şi la Ineleţ, fie că îţi place, fie că nu, trebuie să urci scara care te duce spre o altă lume. De la capătul scărilor mai ai de făcut 4 km până în catun.

Zona este una de poveste si de aceea trebuie sa o conservam “ca la carte”. Merita sa ajungi macar o data aici. Iti garantez ca iti vei aminti toata viata de aceasta experienta. Si ca sa vezi ca asa este, dupa ce se urca ultima panta putin mai abrupta (zic eu ‘abrupta’ ca sunt cu meniscul), vei da intr-o poiana plina de flori si care iti va lua ‘rasuflarea’. Nu de efort. De privelistea care se deschide, de frumusete si incantare. De aici vezi in toata splendoarea lor Muntii Mehedinti si Cernei, Valea Cernei care se vede pana departe spre Godeanu si… cerul care ti se pare atat de aproape. Prima mea reactie a fost sa las din mana tot ce am (totusi cred ca mi-au cazut… mi-au scapat din mana, ca am uitat de ele), sa fac cateva piruete, sa ma descalt si sa alerg desculta prin iarba. Chiuiam de ‘mama focului’, nu de alta, dar tare fain si bine este. Imi venea sa ma pun pe pajiste si sa ma dau de-a rostogolul… dar m-am abtinut. Erau prea frumoase floricelele care imbracau poiana.
Si uite asa, cu bocancii in mană si descultă, am pasit in inima ‘raiului’.
Ne-am dus pana la poarta bisericii, ne-am pus in fund, langa o tufa de iasomie abia inflorita si intr-o liniste deplina, am stat si admirat peisajul. Nici nu stiu daca mai respiram… cred ca nici nu mai aveam nevoie… doar ca peste putin timp au venit cativa nori in ‘vizita’. Nu au stat mult, dar a trebuit sa ne ducem in foisorul bisericii. Si cum stateam noi acolo si ne tot uitam, Ionut, un prieten din club, care a copilarit prin zona, ne tot spunea ‘povesti’ … – Uite, acolo sta ‘cutarică’. Acolo, unde acum sunt doar ruine, au stat bunicii prietenului meu… si tot asa. Eeeee, tot vorbind noi si povestind, norii s-au risipit, soarele a dat iar si au venit si ceilalti din grup. Am stat si cu ei, sa-si traga sufletul de incantare si… si a trebuit sa o luam pe drumul de intoarcere. Intoarcerea o poti face pe alta parte… e ca un ‘circuit’. Poti sa te intorci pe unde ai venit, pe scari… dar este putin mai greu la coborare, dat poti si pe o alta poteca, care ocoleste putin, este mai lunga si iese in alta parte de unde se lasa masinile. Daca o iei pe poteca mai lunga, trebuie sa existe un om de ‘sacrificiu’, adica, a trebuit sa se duca Ionut, sa ia masina de unde se incepe traseul si sa vina sa ne ia. Norocul nostru a fost ca a trecut un microbuz care l-a luat pana acolo si s-a intors repede dupa noi.
Noi am ales ‘circuitul’ ca ai ce vedea. Poteca trece prin gospodariile catunului… si nimeni nu zice nimic sau sa se supere. Din contra, sunt incantati ca mai schimba si ei o vorba cu un suflet.
Fiecare gospodarie intalnita in cale, era o incantare. Sa vezi ca oamenii acestia, atat de ‘simpli’ si rupti de lume, reusesc sa traiasca cu ceea ce le da pamantul. De aceea, il muncesc cu mainile si au grija de el cu sufletul.
Pe poteca, in curtea ‘cuiva’, ai sa vezi o masuta, pe care sunt puse ‘de-ale gurii” Cas si branza de oaie, miere, borcane cu bureti… Daca vrei sa cumperi, gusti si daca iti place, iti cantaresti singur si lasi banii acolo. Nimeni nu sta sa numere cat ai lasat, daca ai lasat sau ce ai luat. Esti intr-o alta lume, in care OAMENII inca mai au INCREDERE in OAMENI! În satul Ineleţ viaţa se desfăşoară la un alt nivel, iar timpul are mult mai multă răbdare cu oamenii. Aici înflorește o lume care nu are nici noțiunea timpului, nici a banilor. Aici, banii nu sunt importanti, ci doar propriile puteri si vecinii. Ei organizeaza claca la fiecare pe rand (la sapat cartofii, adunat fructe, lemne pentru foc, etc, iar din cand in cand si cate o cumetrie, ca asa-i sta bine romanului. Majoritatea oamenilor de aici se bazeaza pe trocuri. Mai exact, ei coboara cu pere, nuci, oua, miere, branza, bureti si le schimba cu faina, ulei, sau zahar.
Deşi pare greu de crezut, există şi o şcoală, unde nu stiu daca mai invata copii. Oamenii au și o biserică, dar stă închisă pentru că preotul vine doar la sărbătorile mari. La rândul lui, poștașul urcă o dată pe lună, iar medicii nu au ajuns aici niciodată.La putin timp de mers, dai de casa pe care scrie ‘SCOALA PRIMARA INELET’. Nu stiu daca mai sunt copii in acest catun, care sa invete aici. Majoritatea au ales sa ii dea la scoala din Herculane sau in alta parte. Langa scoala, ai sa vezi un stalp de iluminat, cu panou solar. Au ‘iluminare stradala’. Abia atunci, am vazut ca mai sunt si prin alte gospodarii. Eu una, m-am ‘iluminat’ de incantare. 🙂
Hai la drum, ca mai avem de mers.
Am continuat drumul, mai cu o gluma, mai cu ochii ‘aruncati’ peste tot si… tot mergand, am trecut poarta unei alte gospodarii. Acolo, era o femeie in varsta. I-am dat bineață, am stat puțin de vorba si… am vrut sa-i fac o poză. Era puțin ‘rușinată’. Mi-a zis că acelea nu sunt straie ‘potrivite’ pentru a ne aduce aminte de ea. Mai târziu am aflat ca este Tanti Icoana. La plecare, ne-a binecuvântat si ne-a urat drum bun. Prezenta ei iti dadea liniste. Parca era desprinsa din alta lume si alte timpuri. Am plecat mai departe… dar din cand in cand ma uitam in urma. Ma intrebam daca a fost un om sau o ‘nălucă’ a acestui loc. O ‘nălucă’ cu viata si sclipiri in ochii, cu un zambet binecuvantator. Drumetule, daca o vei intalnii, spune-i ca mi-a ramas la suflet, ca are ceva aparte si pe care o gasesti doar la oamenii aproape de cele sfinte. Probabil, nu ‘intamplator’ o cheama ICOANA.
Pe partea dreapta, tot timpul ai sa admiri Valea Cernei. Ai sa distingi clar falia care a format toate aceste abrupturi si din loc in loc cheile. In fiecare poiana ai sa vezi cate o gospodarie… dar in toate. Ai sa distingi din loc in loc, abia vazute si franturi din crovuri… campiile de sus ale Mehedintiului. Si… si n-ai cum sa nu admiri renumitul pin negru banatean. De fiecare data, cand il vad, ma minunez. Nu ai cum… este ceva aparte. Parca este desprins din picturile japoneze. Se zice ca pinul negru este considerat una din cele 7 ‘minuni’ ale Banatului Montan.
Pădurile de pin negru de Banat încoronează stațiunea Băile Herculane în partea dinspre Masivul Domogled. Această specie de pin este o vedeta a Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Arborele crește drept ca o lance pe stâncile albe, arse de soare, ale Domgledului. Departe de sol, înspre vârf, lancea alb-marmorată a copacului este acoperită cu o umbrelă de crengi verzi. Hmmm, tare mult imi plac si tare faini sunt.
Haaaa, sunt sigura ca acum te intrebi care sunt celelalte 6 ‘minuni’ ale Banatului. Daca ai parcurs impreuna cu mine aceste randuri, te rog sa imi lasi in comentariu, care crezi ca sunt celelalte ‘minuni’ ale Banatului. Promit sa le spun si poate ca in felul acesta, le starnim curiozitatea si celorlalti, de a le ‘gusta’ direct la fata locului. 🙂

CABANA CURMATURA, Mtii Piatra Craiului!

29.01.2017

Sa fie oare ultima zbatere din aripi a iernii? Probabil eu asta imi doresc si sper. Ultima se zice ca e ”zapada mieilor”. Nu prea stiu ce inseamna… dar ma rog, asta nu ma opreste sa sper.
Totusi, parca se simtea in aer o adiere pala de primavara… sau poate nu mai am eu rabdare?! Vreau sa vad firul ierbii cum iese, vreau sa musteasca pamantul de apa, sa razbata ghioceii si brandusele din samanta lor germinata, vreau sa stau intinsa la soare si sa bazaie albinutele in jurul meu. VREAU. Vreau multe… dar uite asa trece timpul, trece vremea, trec anii si… si ne trezim ca vine o vreme cand o sa traim din amintiri. Dar vreau sa am aceste amintiri… asa ca trebuie sa traiesc la maxim. MAXIM am zis, da? Si cum am multe de trait, multe de simtit, multe… multe locuri frumoase de vazut si revazut, multi oameni de cunoscut si indragit… am sa o fac cel putin cum am facut-o anul trecut – mergand pe munte, umbland pe coclauri, insotind oameni dragi – mers, vazut, rasunat vaile de ras, umplut tolba cu frumuseti, amintiri si… si povestit mai departe.
Weekendul acesta ”am ales” sa revin in Piatra Craiului si sa inoptam la Cabana Curmatura.
Cate ceva de stiut:
– Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora. Lungi de aproximativ 24 – 26 km, orientati de la sud-vest spre nord-est, și lati de aproximativ 6 – 8 km. Cunoscuții pereți verticali, inalți de 400–650 m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat naștere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor. Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă în vârful Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2.238 m. Masivul are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascuțit (2.150 m), Vf. Țimbalul Mare (2.177 m), Vârful dintre Țimbale (2.170 m), Vf. Sbirii (2.220 m), Vf. Căldării Ocolite (2.202 m) ). Gata, hai la drum. Noi am plecat din Ploiesti, Valea Prahovie, Rasnov, Zarnesti, pe Valea Raului Mare, se urmeaza drumul catre satul Magura pana la Fantana lui Botorog, apoi  banda galbena, prin padure. Hmmm, prin padure este putin mai… nu stiu cum sa spun… dar eu una, abia astept sa ajung in prima poienita – Poiana Zanoaga (alt. 1314 m) unde se afla si o fosta stana. Cum ciobanii nu mai au voie cu oile, vara este o splendoare si o binecuvantare. Eu una, am tot ce imi doresc! 
In prima parte a traseului, a fost ceata… asa ca n-am avut cum sa vedem maretia Bucegilor…

La scurt timp, s-a zarit o raza de lumina si odata cu ea ne-am ‘trezit’ si cu un mare zambet pe fata…Eeeee, de aici s-a schimbat ‘treaba’, avem soare si parca si voia buna e mai cu spor. poate si faptul ca suntem foarte aproape de cabana?!– Cabana Curmătura (1.470 m) este situată pe versantul estic al Pietrei Craiului, la poalele Turnului. Cel mai repede se poate ajunge la ea prin Prăpăstiile Zărneștilor. Cabana este in curs de extindere, anexele nu mai sunt… asa ca au ramas mai putine locuri de cazare.A ‘trebuit’ sa dam o tura prin imprejurimi… nu ca am fi cu CTC.ul, dar imi era dor si am vrut sa ma bucur de tot si toate.Ce sa mai… ne-am ‘motorizat’… cum s-ar zice… mi-au, mi-au tot ce vreau!  🙂A doua zi ce putem sa facem? Aaa, iata ca avem si indicatoare. Bun asa. Voi ce-ati alege?Am stat si ne-am tot gandit. Vreme frumoasa aveam, vantul doar adia, zapada cat de cat. Tinand cont de toate astea si… de echipament, am ales sa mergem spre Varful Ascutit.  Din acest loc de belvedere, pe timp de vreme buna se poate admira Masivul Papusa, la vest, Valea Barsei, Masivul Bucegi, la est, culoarul Rucar Bran si Muntii Leaota, la sud est, alaturi de minunatul peisaj montan.Wauuu, e bine cand totul se ‘termina’ cu bine si…mai ne reintalnim si cu prieteni!Sa nu credeti ca ne-am dus imediat la somn. Am mai stat in sala de mese si am relationat cu ceilalti din cabana. De la cantat cantece de munte, pana la povesti hazlii si cu talc. Veselia este oricand bine venita…Ne pregatim de somn si maine ne asteapta o noua zi si o alta aventura. Noapte buna si totodata BUNA DIMINEATA!!

Intoarcerea a fost prin Prapastiile Zarnestiului…… si am ajuns cu bine la Fantana lui Botorog!

 

 

Pe potecile sufletului meu!

Fix, dar fix anul trecut, 31.03.2017, am fost pe traseul spre Valea Sambetei. Eram cazati in Sambata de Sus, la Lira Corydalis… asa ca ne-am pornit gasca mare spre Cabana Valea Sambetei. Toate bune si frumoase, ras si voie buna… pana a intrebat o prietena de cat este traseul si a primit raspunsul ‘- E, cam de 4 beri. Deci suntem la jumatate, ca tocmai am terminat-o pe a doua!’. A fost o gluma, desigur.

    Pai, vremea era nu frumoasa, extraordinar de frumoasa si… cand am iesit aproape de golul alpin, ce sa vezi? O brandusa. Dai si invarta-te pe langa ea, da-i si fa-i poze… de sus in jos, de jos in sus, de la stanga la dreapta, si de la dreapta la stanga, de parca era singura brandusa. Da, stiu, mai este una, dar aceea este unica. Brandusa Orasanu… asa ca trecem la ‘nivelul urmator’. Ioji stie…  Insa,  doar cativa pasi am mai facut si… ne-au fost fatali. Ce sa vezi si sa nu crezi. Toti eram tavaliti pe jos… dar rau de tot, la propriu. De ce? Pai erau milioane de branduse… un covor imens de flori mov, o splendoare, o minunatie. UN PEISAJ DE NEDESCRIS, care, dupa atata timp, inca mi-a ramas la suflet. Vorba unui prieten,.. ‘-Daca raiul exista, asa mi-as dori sa-l vad!’Trebuie sa recunosc ca am stat ceva timp. Nu am avut de ales. Fiecare floare este unica in felul ei si fiecare iti vorbeste intr-un limbaj aparte. Ai mei prieteni au dat dovada de mare rabdare, dar n-au avut incotro si a trebuit sa ne astepte.Si n-au murit de plictiseala… parol!La un moment dat, m-am trezit vorbind singura. Tot murmuram si ganguream… -Hai, inca 2 minute… inca putin, inca putin, hai ca puteti, hai va rog eu mult… si tot asa vreo ora… cred. Ai mei prieteni, m-au lasat in legea si placerea mea. Ok, cu chiu si vai, am ajuns aproape de cabana. Ce zic aproape, ca mai era timp de o ‘1/2 de bere’, dar na, eram ca si la cabana. Alti prieteni tot veneau din urma, tot radeau ca ma vedeau cu ‘fundul’ in sus. Mirati nu erau, ca ma stiau, intelegeau si aveam si motive. Adica sunt ‘intelegatori’? Noooo… Doar ca asa sunt ei, glumeti (sssst, sa nu zic mistocari, ca nu este frumos, dar va zic eu, dupa, toti vroiau sa vada pozele… de ce?).Hai sa facem prezentarile…    El este Harjete si este din Piatra Neamt. Un prieten foarte bun si ne cunoastem de o viata… asa avem impresia. Cred ca am zis bine ‘impresia’, nu?! Ne stim cred… de… de 11-15 ani oare? Habar nu mai am, ca ma lasa memoria sau… hardul este prea plin si nu mai am unul extern. ba da, mai am, dar pe ala doar poze, filme, fisiere de diverse, programe…Nu m-a lasat pana nu i-am facut zeci de poze. Nu pot sa le pun pe toate aici… dar sunt faine rau.El este Danotte… sau Danone… pentru unii!  🙂 Otilia… sau mai bine zis Otilea… asa o alintam!– Salut Catalin!Si multi alti prieteni…Maria…Flori… de la Ciucas, Ploiesti. Are un zambet si un ras molipsitor de fain!Struly si Puiu… dar cred ca nici nu mai au nevoie de prezentari!Albano… ca Romina nu era pe langa el!Paula… la fel, o zambareata si care intotdeauna are o gluma sau o vorba buna de spus!Crista, Medias. O zapacita si jumatate!Tonino, de la Calauza 3+1Kandy cu Florin… cu ei fac toate (ne)buniile!Loredana, FagarasAndreea…Adevarata Brandusa…Ziceti voi de nu am fost in rai… Rebecca…Paula cu Corina…Alice…  Robert, baiatul lui Nea NaeGigi, Vanturarita -ValceaSi eu… Daca RAIUL este pe pamant, sigur am petrecut o zi in el si este si pe VALEA SAMBETEI.Vreti sa vedeti si Fereastra Sambetei?Ca orice poveste, fie ea frumoasa sau nemaipomenita, are un inceput, cuprins si a trebuit sa aiba si… un drum de intoarcere. Recunosc, nu prea ne-am grabit. am facut-o incetisor, in tihna, cu rabdare si… impinsi de la spate rau de tot.Am fost nevoiti si obligati-fortati sa o luam pe acest drum al ‘pierzaniei’ si sa cadem cu picioarele pe pamant!Eh, acum ne lipsesc doar aripile… ca ingerasi suntem.Of, ne apropiem de sfarsit… dar sa stiti ca… SFARSITUL NU-I AICI, PAROL!

 

 

 

MUNTII BAIULUI…

Tura a fost facuta in Decembrie 2016, dar acum o scriu aici.

”Daca pana vineri nu stiam ce fac in weekend… ete ca vineri dupa-amiaza ne-am mobilizat, iar sambata am format o gasca de soc si am plecat dimineata la o cura de aerosoli, soare si miscat dosurile statute toata saptamana. Așa că, iaca am avut parte de o zi superba, cum rar prindem pe munte in aceasta perioada a anului.

In caz de vreti sa mergeti si nu ati auzit inca de ei, sunt localizaţi peste drum de Bucegi. Ii desparte Valea Prahovei.

Prezentare: Munţii Baiului fac parte din Carpaţii de Curbură, fiind situaţi în partea vestică a acestora. Ei ocupă o suprafaţă de circa 300 kmp, în cea mai mare măsură cuprinsă în bazinele superioare ale văilor Prahova şi Doftana. Cea mai mare parte a lor aparţine judeţului Prahova; în extremitatea nordică, câteva culmi fac parte din judeţul Braşov. În vest, limita este dată de Valea Prahovei; ea poate fi uşor urmărită privind spre est din Bucegi, de pe culmea Caraiman, de pe marginile platourilor structurale ale Jepilor sau de pe vârful Furnica. Acesta separă munţii Baiului de munţii Bucegi între localităţile Sinaia şi Buşteni. Limita nordică a acestor munţi are un traseu sinuos. Într-o primă secţiune este dată de valea Azugii de la confluenţa cu Prahova şi până aproape de obârşie. Ea îi separă de culmile Clăbucetelor Predealului. Pe tot parcursul, Azuga are o vale largă, adâncită cu 350 – 400 m faţă de Clăbucete şi 400 – 700 m în raport cu principalele vârfuri şi culmi ale Unghiei Mari, Rusului, Neamţului, Cazacului din munţii Baiului. În est, valea Doftanei între pasul Predeluş şi localitatea Trăisteni desparte munţii Baiului de munţii Grohotiş. La început, valea îngustă a Doftăniţei separă culmile împădurite şi orientate vest-est ce vin din vârfurile Paltinu, Neamţu şi Rusu de cele ce coboară din pasul Predeluş şi vârful Priscu. La confluenţa Doftanei cu Muşiţa şi valea Neagră se deschide un frumos bazinet de eroziune diferenţială, cu lunci şi terase largi. La sud, limita munţilor Baiului poate fi trasată pe culoarul creat de adâncirea celor două văi ale Florei, afluenţi ai Prahovei şi Doftanei. La nord de aceste văi se desfăşoară ultimele culmi ale Baiului, cu înălţimi de 1400 – 1600 m, iar la sud un ansamblu de vârfuri şi culmi netezite la 1000 – 1100 m. Contactul dintre ele se realizează prin versanţi cu pantă mare şi o diferenţă de nivel de 350 – 500 m.                                           sursa: carpati.org

Traseul ales de noi: Azuga, urcare pe drumul forestier de langa partia Cazacu, revenit pe partie, Vf. Cazacu, Vf. Baiul Mic, coborare Culmea Zamora, iesirea pe la Castelul Cantacuzino – Busteni.

Daca ”drumul” este pe Valea Prahovei, eu recomand sa se mearga cu trenul. Adevarat, sunt la ore fixe, bine stabilite, uneori cu mici intarzieri si esti conditionat. Dar eviti aglomeratia de pe DN 1, nu pierzi atat de mult timp pe drum si nu trebuie sa fie nimieni ”taiat” de la ”vorba” de dupa (soferul). Plus ca poti sa te intalnesti cu prieteni si cunoscuti, relationezi si te imprietenesti cu altii, ai posibilitatea sa admiri peisajul, sa auzi povesti interesante si sa afli de noi trasee si evenimente.

Dar hai sa ne punem pe drum. Noi am ales sa plecam cu trenul. Coborat in statia Azuga, ne-am nimerit sa trecem ”fix” prin statie cand venea autobuzul de partie, ne-am reunit la capat de traseu. mers spre partia Cazacu si… pe aici ti-e urcusul.  🙂

   Prima data, cand te uiti la ei…. zici ca sunt niste mogaldete, ca o sa-i ”mananci pe pâine” in 3 secunde, 5 miscari si 7 pasi. Eeee, nu-i chiar asa… ne-au scos putin sufletul… dar, credeti-ma a meritat fiecare secunda, fiecare pas, fiecare privire… tot… si abia astept sa ma reîntorc.

  Ai o priveliste de 360 grade – Bucegiul, Piatra Mare, Grohotisul, Ciucasul… pfff… ce poate fi mai frumos decât sa te ”trezesti” in mijlocul lor, sa-ti ridici mâinile, să te invârti ca un titirez si să tragi un chiot de bucurie?!

Costila fata-n fata cu Baiului…

Oameni buni… nu am crezut ca poate sa fie atat de fain in Mtii Baiului. Imi doream de multi ani sa ajung… de cand imi petreceam weekendurile la refugiul de pe Valea Alba (asta cu mult mult timp in urma, cand exista refugiul) si ne trezeam in fiecare dimineatata sa vedem cum se bubuie geneza de vis-a-vis, cand ne vanturam pe la Costila sau Stanca Sf. Ana, Sinaia – priveam cu jind pe partea cealalta a drumului si ne intrebam cum este ”dincolo”.  Iaca a venit vremea sa ajungem si de partea ”cealalta”. Am reusit sa vad maretia muntilor Bucegi din alta perspectiva si sa cunosc splendoarea Mtilor Baiului.

Aaaaa… sa va spun cât a costat toata ieseala aceasta: 17 lei biletul de tren dus-intors, 2 lei microbuzul din Azuga pana la partia Sorica si 1,5 lei o cafea in Gara Busteni, total 20,5 lei. Mancare din rucsac – 3 sandwichuri, covrigi de Buzau, un mar, 2 banane si… nelipsita si delicioasa ciocolata cu menta. Credeti ca e mult, putin sau poate nu ma credeti ca doar cu 20 lei poti sa te distrezi de nu se poate, sa te incarci de frumos si… sa simti ca traiesti din toti rarunchii?! Iupiiiiiiiiiiiiii……….

Sfarsitul nu-i aici. Cu siguranta o sa avem parte de alte si alte carari insorite. Toate cele bune!