A fost odata un parc mare si frumos, chiar in mijlocul unui oras. Il chema Zavoi. De ce? Nu stiu sa va spun. Parcul avea si un tovaras. Un deal. Un deal pe nume Capela. Eeee… parca ”seamana” a ”EA”. Deci un el si o ea…
Parcul avea tot ce ii trebuia. Nu ducea lipsa de nimic. Avea un lac mare, frumos, plin de nuferi, barcute, avea fantani, izvoare si animalute, cu pomi multi, cu foisoare in care sa te ascunzi de arsita sau de ploaie, in care sa mai schimbi o vorba cu vecinul de langa tine, alei, gradina zoologica, si piscina. Cine l-a cunoscut dinainte, stie de ceea ce zic. Aaaa, si sa nu uitam BARLOGUL. Barlogul ”ursilor”. Foarte important pentru parc!
Oamenii veneau din toate partile sa il cunoasca. Era tare incantat si impartasea aceasta bucurie cu tovarasul lui.
Insa, intr-o buna zi, un om a vrut sa-i faca rau. Da, un om. Miseleste. Probabil omul credea ca il face mai frumos. Asa ca… s-a pus pe daramat, distrus si stricat. Lacul cu nuferi a disparut, asa si barcile, gradina zoologica, piscina si multi copaci. Zavoi era trist si tare suferea. In ce o sa se mai oglindeasca el?! In ce o sa se mai joace razele soarelui si o sa se priveasca luna? Micile animalute de unde or sa mai bea apa? Da, ce or sa faca?
A stat, s-a tanguit, a vorbit cu prietena si prietenul lui. Nimic. A trebuit sa accepte animalutele – de plastic, noile alei si… si disparitia lacului cu nuferi. Animalutele de plastic cam hidoase, ce-i drept. Animalutele sunt dragute si bine venite. Dar astea sunt de-a dreptul… brrrr. Daca as fi copil, pe mine, una, m-ar speria si nu as calca pe la locurile de joaca.
Ehhh. Norocul lui ca mai sunt animalutele celelalte… cele vii si oamenii care inca vin si se plimba pe alei. Acele cateva veverite, cativa catei, porumbei, mierle, arici si multe gâze, isi vad de treaba lor. Cred ca nici nu stiu de suferinta ”lui”.
Intr-o zi (nu stiu daca era sambata sau luni, insorita sau innorata, vara sau… da, era toamna, in noiembrie, chiar anul acesta), a vazut venind in fuga o veverita mica mica, bruneta si tare speriata.
– Upsss. Unde alergi asa de repede si dai buzna, fato?
– Ăăăăă, scuze Preamarite Parc. Ai si pentru mine un copacel, ceva, unde sa imi fac culcus si sa dorm la noapte?
– Oooo, fata tatii, cum sa nu aiba mosu un loc si pentru tine. Alege-ti-l pe care vrei. Sunt copaci destui, mandri si falosi. Dar ce-ai patit?
– Âââââ, nu pot sa spun, că mi-e frică. Daca se afla si vin dupa mine?
– Noooo, sufletelule. Toti de aici suntem prieteni si ne ajutam unul pe altul.
– Bine Preamarite Parc. Mă cheama Veve si a trebuit sa fug din padure. Mi-au taiat copacul in care aveam scorbura si am ramas pe drumuri. Asa au patit si alte animalute. Au ramas fara casa. Niste oameni au venit cu… cu… cu ceva care scotea un zgomot infernal si reteza casutele. A trebuit sa fug. N-am mai suportat sa vad cum Padurea este distrusa.
– Si de unde esti tu de fel, Veve?
– Pai eu sunt din alte locuri. Din frumoasa Padure a Fagarasului. Dar asa au patit fratii, unchii, matusile, verii, verisoarele mele… Unii erau de la poalele Bucegilor, altii din Crai, Maramures, Vrancea… Peste tot se taie padurile. Nu au pic de mila. Oare la ce le trebuie sa distruga atatea casute? Ce or sa faca animalutele fara casa? Saracutele…
– Fata mosului, hai sa-ti dau o imbratisare. Stiu prin ce treci. Si eu am patit ceva asemanator, Uite, vezi tu locul acela mai de la strada? Acolo era un lac mare, frumos, plin de nuferi. In partea cealalta, langa stadion, aveam o piscina unde ne racoream, acolo mai in spate, la loc ferit, era BARLOGUL Era o incantare sa le privesti pe toate. Acum nu mai sunt multe. Au disparut. Si ce au pus in loc? Priveste. Cica sunt locuri de joaca pentru copii. Eu nici nu ma uit acolo. Zici ca sunt bolnav, asa ma simt. Figuri hidoase, care imit animalutele.
Hai, hai sa vedem ce este de facut. Si aici trebuie sa ai mare grija si sa fii cu bagare de seama. Gasesti tot ce iti trebuie. Un copac sa iti faci casuta, iarba pentru culcus, il rogi pe Nucusor sa iti dea cateva nuci, pe Castanel sa te joci prin el si… si o sa -ti faci multi prieteni. Vezi ca mai sunt cateva veverite. S-ar putea sa le cunosti. Daca nu, trebuie neaparat sa faci cunostinta cu ele.
– Preamarite Parc, iti multumesc ca m-ai primit la tine si ca ai grija de mine. Promit sa te ajut. Uite, eu am sa te curat de crengile uscate, am sa sap din cand in cand la floricele si… si am sa mai adun si din mizeriile aruncate de oameni. Oare de ce fac mizerie? De ce arunca gunoaiele pe jos? Hmmm, rusine sa le fie.
Preamarite, dar… dar pot sa mai ascund si eu cate o nuca pe ici, pe colo, printre flori? Asa eram eu obisnuita in paduricea mea. Te roooooog eu!
– Da, Veve. Chiar imi face bine. Hai, ca esti obosita de atata alergat si maine ai multa treaba. Gata, la somn. Este tarziu si voi, cei mici, trebuie sa va hodiniti. Noapte buna Veve!
– Noapte noapte, Preamaritule Parc. Imi pare rau ca nu te-au lasat asa cum iti placea sa fii si sa te porti. Noapte noapte!
Parcul avea tot ce ii trebuia. Nu ducea lipsa de nimic. Avea un lac mare, frumos, plin de nuferi, barcute, avea fantani, izvoare si animalute, cu pomi multi, cu foisoare in care sa te ascunzi de arsita sau de ploaie, in care sa mai schimbi o vorba cu vecinul de langa tine, alei, gradina zoologica, si piscina. Cine l-a cunoscut dinainte, stie de ceea ce zic. Aaaa, si sa nu uitam BARLOGUL. Barlogul ”ursilor”. Foarte important pentru parc!
Oamenii veneau din toate partile sa il cunoasca. Era tare incantat si impartasea aceasta bucurie cu tovarasul lui.
Insa, intr-o buna zi, un om a vrut sa-i faca rau. Da, un om. Miseleste. Probabil omul credea ca il face mai frumos. Asa ca… s-a pus pe daramat, distrus si stricat. Lacul cu nuferi a disparut, asa si barcile, gradina zoologica, piscina si multi copaci. Zavoi era trist si tare suferea. In ce o sa se mai oglindeasca el?! In ce o sa se mai joace razele soarelui si o sa se priveasca luna? Micile animalute de unde or sa mai bea apa? Da, ce or sa faca?
A stat, s-a tanguit, a vorbit cu prietena si prietenul lui. Nimic. A trebuit sa accepte animalutele – de plastic, noile alei si… si disparitia lacului cu nuferi. Animalutele de plastic cam hidoase, ce-i drept. Animalutele sunt dragute si bine venite. Dar astea sunt de-a dreptul… brrrr. Daca as fi copil, pe mine, una, m-ar speria si nu as calca pe la locurile de joaca.
Ehhh. Norocul lui ca mai sunt animalutele celelalte… cele vii si oamenii care inca vin si se plimba pe alei. Acele cateva veverite, cativa catei, porumbei, mierle, arici si multe gâze, isi vad de treaba lor. Cred ca nici nu stiu de suferinta ”lui”.
Intr-o zi (nu stiu daca era sambata sau luni, insorita sau innorata, vara sau… da, era toamna, in noiembrie, chiar anul acesta), a vazut venind in fuga o veverita mica mica, bruneta si tare speriata.
– Upsss. Unde alergi asa de repede si dai buzna, fato?
– Ăăăăă, scuze Preamarite Parc. Ai si pentru mine un copacel, ceva, unde sa imi fac culcus si sa dorm la noapte?
– Oooo, fata tatii, cum sa nu aiba mosu un loc si pentru tine. Alege-ti-l pe care vrei. Sunt copaci destui, mandri si falosi. Dar ce-ai patit?
– Âââââ, nu pot sa spun, că mi-e frică. Daca se afla si vin dupa mine?
– Noooo, sufletelule. Toti de aici suntem prieteni si ne ajutam unul pe altul.
– Bine Preamarite Parc. Mă cheama Veve si a trebuit sa fug din padure. Mi-au taiat copacul in care aveam scorbura si am ramas pe drumuri. Asa au patit si alte animalute. Au ramas fara casa. Niste oameni au venit cu… cu… cu ceva care scotea un zgomot infernal si reteza casutele. A trebuit sa fug. N-am mai suportat sa vad cum Padurea este distrusa.
– Si de unde esti tu de fel, Veve?
– Pai eu sunt din alte locuri. Din frumoasa Padure a Fagarasului. Dar asa au patit fratii, unchii, matusile, verii, verisoarele mele… Unii erau de la poalele Bucegilor, altii din Crai, Maramures, Vrancea… Peste tot se taie padurile. Nu au pic de mila. Oare la ce le trebuie sa distruga atatea casute? Ce or sa faca animalutele fara casa? Saracutele…
– Fata mosului, hai sa-ti dau o imbratisare. Stiu prin ce treci. Si eu am patit ceva asemanator, Uite, vezi tu locul acela mai de la strada? Acolo era un lac mare, frumos, plin de nuferi. In partea cealalta, langa stadion, aveam o piscina unde ne racoream, acolo mai in spate, la loc ferit, era BARLOGUL Era o incantare sa le privesti pe toate. Acum nu mai sunt multe. Au disparut. Si ce au pus in loc? Priveste. Cica sunt locuri de joaca pentru copii. Eu nici nu ma uit acolo. Zici ca sunt bolnav, asa ma simt. Figuri hidoase, care imit animalutele.
Hai, hai sa vedem ce este de facut. Si aici trebuie sa ai mare grija si sa fii cu bagare de seama. Gasesti tot ce iti trebuie. Un copac sa iti faci casuta, iarba pentru culcus, il rogi pe Nucusor sa iti dea cateva nuci, pe Castanel sa te joci prin el si… si o sa -ti faci multi prieteni. Vezi ca mai sunt cateva veverite. S-ar putea sa le cunosti. Daca nu, trebuie neaparat sa faci cunostinta cu ele.
– Preamarite Parc, iti multumesc ca m-ai primit la tine si ca ai grija de mine. Promit sa te ajut. Uite, eu am sa te curat de crengile uscate, am sa sap din cand in cand la floricele si… si am sa mai adun si din mizeriile aruncate de oameni. Oare de ce fac mizerie? De ce arunca gunoaiele pe jos? Hmmm, rusine sa le fie.
Preamarite, dar… dar pot sa mai ascund si eu cate o nuca pe ici, pe colo, printre flori? Asa eram eu obisnuita in paduricea mea. Te roooooog eu!
– Da, Veve. Chiar imi face bine. Hai, ca esti obosita de atata alergat si maine ai multa treaba. Gata, la somn. Este tarziu si voi, cei mici, trebuie sa va hodiniti. Noapte buna Veve!
– Noapte noapte, Preamaritule Parc. Imi pare rau ca nu te-au lasat asa cum iti placea sa fii si sa te porti. Noapte noapte!
UN RUCSAC DE PRIETENI! 